Mihaela Buzărnescu se află la cel mai bun sezon din cariera sa și poate participa, alături de Simona Halep, la Turneul Campioanelor, dacă va continua seria rezultatelor pozitive.
Turneul celor mai bune jucătoare ale sezonului are loc la Singapore, iar în acest an poate avea două reprezentante din România. Cu excepția Simonei Halep, Mihaela Buzărnescu, revelația circuitului WTA, are posibilitatea să meargă și ea la competiția dedicată celor mai bune sportive din 2018.
În Asia merg primele 10 locuri, iar Mihaela Buzărnescu se află pe poziția a 16-a, la 700 de puncte de ocupanta ultimei poziții care asigură participarea, belgianca Elise Mertens.
În 2018, Mihaela a adunat 27 de victorii și 17 înfrângeri, acumulând 1395. Ea a disputat și primele sale finale WTA, ambele pierdute. Prima finală a venit la începutul anului, la Hobart, unde a cedat în 3 seturi, 1-6; 6-4; 3-6, în fața lui Elise Mertens. A doua finală a avut loc la Praga, unde a pierdut în fața favoritei publicului, Petra Kvitova, cu 6-4; 2-6; 3-6.
Clasamentul „Race to Singapore 2018″:
1. Simona Halep – 5285 puncte
2. Petra Kvitova – 3502 puncte
3. Caroline Wozniacki – 3370 puncte
4. Elina Svitolina – 3050 puncte
5. Angelique Kerber – 2731 puncte
6. Sloane Stephens – 2663 puncte
7. Garbine Muguruza – 2308 puncte
8. Karoline Pliskova – 2242 puncte
9. Daria Kasatkina – 2130 puncte
10. Elise Mertens – 2092 puncte
…
16. Mihaela Buzărnescu – 1395 puncte
Articol scris de Răzvan Stîngă
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER